Wednesday, January 13, 2010

INSIDE







Sunt pe deplin convins ca e o fenta ceva acolo. Sus. Sus in bostan sau mai sus de bostanul nostru.Nu stiu sigur. E ogoru ala frumos al imaginatiei, pe care ne place sa lasam boii creatiei liberi. E lumea aia neatinsa de rahatu cotidian si nesufocata de tentaculele rigorii si a legilor universale. E coltul pueril dintr-un bostan matur intesat de griji si doborit de evenimente. Stau si cujet la ceas de dimineata printre cafele, tutun si o scumelnitza ochi de chistoace : Cum ar fi oare sa actionam ca niste maturi, dar sa gindim ca niste copii ? Cum ar fi oare ca o data pe luna tot babalicu, melteanu si artistu sa duca putin boii pe brazdele nesemanate ale ogorului amintit mai sus ?
Pula mea, gindim prea mult uneori si asta ne tine intr-un oaresce fel pe loc. Analizam si scormonim prea mult in cacatu zilnic in loc sa ne impacam pe zi ce trece, mai mult si mai mult cu noi insine si mai ales cu conditia noastra de rahati in ploaie intr-un univers ce nici Barosanu de sus nu-l poate cuprinde.
Ce pula mea suntem noi pina la urma ? O simpla operatiune matematica cred eu.
Suma trairilor noastre interioare.
Cred ca-mi pun prea multe intrebari la o ora mult prea mica.
Ne auzim.

9 comments:

  1. Mna, vad ca nici tu nu ai somn... cand sa zic ca am ajuns la zi cu comenturile... :D

    ReplyDelete
  2. si eu cred ca e totusi prea dimineatza sa pui intrebari din astea ...cred ca ai visat tu ceva..

    ReplyDelete
  3. Neatza cuane. Cam de dimineata ne provoci matale la chestii fine, sunt de acord cu cele de mai sus, insa tre sa mai astept sa mi se trezeasca neuronii, ca la mine e ca o reactie in lant chestia asta, si in momentul de fata aia treziti nu insumeaza nici pe departe un IQ mediu al varstei copilariei. Asa cam peste vro 2 ore ma apropiez si dau in mintea copiilor, apoi imi revin la statutul de adult pe care uneori il urasc, dar mi-e frica sa-mi ard singur o lampa ca nu stiu pe care o nimeresc si poate imi intepeneste naibii degetul ala cu care declansez. Promit sa revin.

    ReplyDelete
  4. Mi-am revenit. E ceva adevar in ce spui tu. Ar fi o lumea inocenta. Nu am gandi nimic rau. In afara de faptul ca ne gandim ca Mos Craciun sa ne aduca mai multe jucarii decat la toti colegii de gradinita. Ar fi fain cuane. Dar unde? Daca as avea bani, as cumpara pamant si mi-as face o tara. Si copiii nu ar avea nevoie de viza.

    ReplyDelete
  5. Ce suntem noi?(=)) (calcul meu papa literele si iesise "oi").... suntem nimicuri cum zicea cineva mai hat colea. Pai ce draq sa fim? Imaginati-va niste purici de sar de colo colo: caca sa, ca masa, caco pii, ca servici, ca iubire, ca nemurire .... totul luat la enormitatea de cosmos in care plutim, sau de cacat in care ne balacim, haznaua cosmosului, dar altfel avem pretentii!
    Dupa fiecare generatie se asterne praful, dar tot credem ca insemnam ceva, fizic sau in cartea de aur a universului cucu neiforme uniforme!
    Vremea copilariei e singura in care, neconstienti fiind, ne credem ca suntem!
    Faina poza! :)

    ReplyDelete
  6. Eu cred că noi toţi suntem îngeri. Doar că PreaBunul ne-a pedepsit pentru păcatul cunoaşterii. Ne-a trimis la închisoare pe bila asta din glod şi ne-a ascuns aripile între acronime: CAS, CIM, MAI, GUV, SRI, etc....
    Şi cred că rîde teribil de uitarea noastră şi cred că se bucură teribil cînd se trezeşte cîte unul dintre noi să se întrebe: ”Oare unde mi-or fi aripile?”

    ReplyDelete
  7. Betivane, pai nu vezi ca unii din noi nu renuta? Incearca sa isi faca aripi, fie din pozem fie din versuri sau proza, ca macar astfel sa zboare. Si zboara saracii, in capul lor, in felul lor... Iar noua ne fac astfel viata mai frumaosa.

    ReplyDelete