Wednesday, March 17, 2010

Marea ghiftuiala

sau despre cum se imbuiba turma celor 470 de mioritici dimboviteni.



"Veşti rele pentru parlamentarii şi personalul mai gurmand al camerelor legislative. Acveştia vor trebui să spună adio pateurilor şi prăjiturilor comercializate la preţ de nimic la bufetul Camerei Deputaţilor. Conducerea acestei camerea a decis creşterea preţurilor cu 150% pentru produsele de patiserie şi cu 85% pentru tarifele la băuturile nealcoolice precum sucurile, cafeaua şi ceaiul. Decizia este motivată de faptul că "până în prezent, nu se prea aplicau" adaosurile comerciale
la Palatul Parlamentului. În paralel, tariful de vizitare a Palatului Parlamentului va creşte de la 15 lei la 25 de lei, dar vizitatorii vor putea admira subsolul Parlamentului, dar şi panorama Bucureştiului,de pe acoperişul acestei clădiri.

Bufetul situat lângă sala de plen a Camerei, era la mare
căutare printre senatori şi deputaţi , dar şi în rândurile personalului care deserveşte activitatea acestor camere legislative. Doritorii puteau cumpăra până acum cafea la ni un leu, o cească de ceai la 0,65 lei, asezonată cu o prăjitură al cărui preţ varia între 1,35 lei şi 2,30 lei în funcţie de sortiment. Pofticioşii de pateuri scoteau un buzunar între 0,55 şi 0,74 de lei, în funcţie de mărime şi umplutură, iar, pentru sucuri şi apă, între 1,63 lei şi 3,50 lei.

"Chiar şi în aceste condiţii, preţul produselor de cofetărie-patiserie vor fi mult sub preţul practicat pe piaţă", se arată într-un memorandum intern aprobat de Biroul
Permanent.

Mesele festive ale terţelor persoane fizice, precum şi cele ale grupurilor se vor putea organiza în Palatul Parlamentului, cu aprobarea secretarului general al Camerei, aplicându-se o remiză de 25%, se mai menţionează în memorandum.

Potrivit memorandumului, activitatea de alimentaţie din Palatul Parlamentului se desfăşoară pe principiul autofinanţării, iar din anul 2007 cotele de adaos comercial nu s-au modificat. "Acest fapt a generat neacoperirea integrală a cheltuielilor raportate la veniturile realizate", se mai arată în memorandum, adăugându-se că, în acest sens, se propun adaosurile de 85% pentru băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi de 150% pentru produsele de cofetărie-patiserie." (antena 3)



ar trebui sa dam peste ei cu topoarele si sa ramina din mioritici doar coarnele numa bune de panoplii morbide.Tara moare iar boii din parlament se pling ca nu mai minca moca.

1 comment:

  1. saracii de ei ... nu au nici dupa ce bea apa.. am fost zilele astea prin oltenia si pe valea jiului.. e jale, saracie cu ciucuri frate...no ashe ca atunci cand o sa ii vad eu pe parlamentarii curului in situatia celor de acolo (fara apa curenta, bani din cur, etc) atunci poate o sa le plang de mila...
    am fost doar in trecere pe acolo asa ca foto nu prea am :)

    ma inclin

    ReplyDelete