"Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur."
(Constantin Noica)
.
prima imagine
ReplyDelete...o lume foarte speciala ...un text ilustrat cu mult har ..iar lumina este dementiala ..!
foarte faina poza cu bătrânul. n-am mai văzut-o :)
ReplyDeletepoate că nu e ultima lui staţie. doar şi-a luat cârjele cu el...pentru ultima n-ar mai fi avut nevoie de ele, nu?
pare singur, ce-i drept. dar parcă toţi bătrânii par/sunt singuri, chiar şi când sunt doi...
frumos textul lui Noica, dar singurătatea absolută cred că e aia când nefiind singur te simţi pustiu de singur.
îmi place a doua fotografie, plină de mister ... parcă aştept să iasă ceva pe uşa aia ... toate cele bune
ReplyDeleteImpresionantă prima fotografie. Jumătate de poză bătrîneţe, jumătate singurătate. Cît de bine i-ar fi prins bătrînului un nepot rumen în loc de cîrje pe banchetă lîngă el...Da-mi place că nu se lasă: uite ce privire dîrză, de Hemingway are!
ReplyDeleteŞ-a doua e faină. E un Lord of The Ring mioritic care încearcă să spargă bufetul comunal? :-))