war
"Acum 63 de ani, la un sfarsit de noiembrie , se declansa la doua mii de kilometri est de Bucuresti o operatiune de anvergura care avea sa duca la cea mai mare catastrofa militara din istoria Romaniei. In batalia de la Cotul Donului si din stepa calmuca au fost pierduti atunci 150.000 de soldati romani, adica aproximativ jumatate din combatantii nostri angajati pe front, in doar doua luni de lupte. Marea ofensiva sovietica de iarna, soldata cu celebra incercuire de la Stalingrad, a debutat chiar in sectorul Armatei a 3-a romane, care, prost pregatita, prost dotata si prost condusa, a fost spulberata de tancurile si artileria rusilor. Aceeasi soarta a avut-o Armata a 4-a, parte cazuta in incercuirea orasului alaturi de aliatii germani, parte decimata in cursul unei retrageri fara speranta prin iarna ruseasca, precum atatia altii inainte. Multe unitati au suferit pierderi de 80% in oameni si 90% in armament, adica au fost practic sterse de pe fata pamantului.
Unul dintre taranii analfabeti si dezorientati care formau trupa Armatei a 4-a, ajuns la Don cu caii regimentului fara sa stie prea bine unde se afla si de ce, era bunicul meu. Impuscat in picior in timp ce fugea cu turma in debandada, orientandu-se catre sud-vest dupa soarele ghicit vag printre nori, prin crivatul stepei, a cazut inevitabil prizonier. Patru ani nu s-a mai stiut nimic de el. Bunica a tinut mereu la tabloul de familie cartea postala scrisa cu caligrafia aceea fabuloasa a functionarilor de dinainte de razboi, disparuta odata cu ei, care constituia anuntul de missing in action (cum s-ar zice acum, pe stil NATO). A aparut la un moment dat, dupa incheierea pacii, tot cu gloata, dar mult mai mica, a celor care se scurgeau incet-incet dinspre URSS. Fusese prima lui plecare din sat; a doua si ultima s-a petrecut la foametea din ‘47, cand s-a dus in Oltenia sa cumpere porumb. Si nimeni ulterior n-a putut scoate mai mult de la el despre cum a fost in prizonierat, decat ca au mers luni intregi spre nord, prin zapada, iar din cand in cand le dadeau sa manance o varza la patru oameni."
(Istorii Uitate- Batalia de la Cotul Donului)
:*
ReplyDeleteUn caz fericit in care cel care a fost dat disparut sa revina acasa...Un frate de-al bunicului meu locotenent in armata roamana in varsta de 25 de ani a disparut tot acolo in infernul acela...Nu s-a mai intors niciodata...
ReplyDeleteLa fel si parintele tatalui meu.tot la Cotul Donului
ReplyDelete1 bunic prizonier 2 ani in Siberia. au venit 20 din 400.
ReplyDeletealt bunic a prins 2 razboaie. erau in al doilea si intors cu multe rani, pe spatele bunicii. nici in vise nu ne putem da seama ce-i ala un razboi. in nici un caz nu inseamna mandrie romantata si idealuri de patriotism. mai degraba suferinta fizica si teroare spirituala. respect etern tuturor soldatilor lumii!
exact ce am incercat sa redau..dar de partea cealalta a jumatatii..
ReplyDeletedar..trebuie sa fim mindri de ei, pe linga respect.right mane ?
Ehe! Aici am gasit un adevarat artist. Felicitari pentru munca ta si mult succes mai departe.
ReplyDeleteO zi frumoasa,
Buna seara, multumesc pt. impartasirea acestor frumoase fotografii si a lectiei de istorie si pt. tutoriale si pt blog.
ReplyDeleteToate cele bune, Mihai
PS: sper sa nu ajung in top-ul pocnitorilor...
:))))
ReplyDeletea 5-a ii faina rau, intra perfect in istorisire
ReplyDeleteamandoi bunicii mei au cazut prizonieri acolo.din fericire, amandoi s-au intors acasa. unul din ei cu divizia Tudor Vladimirescu, celalalt.. a evadat. si, dupa un drum lung, a venit pe jos pana acasa, in Gorj.. din pacate nu stiu prea multe din povestile lor.. s-au prapadit amandoi cand inca nu puteam cere amanunte...
ReplyDeletesi fratele bunicii mele a disparut tot acolo.....eu tot cred ca a supravietuit ...ca poate o scapat cumva .....si nu o putut venii acasa .....
ReplyDeleteSi stabunicul meu o luptat in razboi 5 ani de razboi o prins si in astia 5 ani. A fost ridicat la gradul de sergent si decorat cu Crucea de fier gr2. El ii eroul meu acum e in ceruri. Respect
ReplyDelete