Scutierul din spatele supraveghetorului.

Un pretin drag si comun noua..si voua ma roaga de ceva vreme sa cetesc o bucatica din partea-i nevazuta de ceilalti.Omu` imi povesteste ca acest mic text a stirnit o oaresce suparare a unora privind punctul lui de vedere fata de divinitate, bunatate, intelepciune.
Sunt curios ce credeti voi despre asta.
Asa ca..o sa il citez aici:

"Scutierul

Cavalerul aparator al portii muri in lupta. Armura-i strapunsa in prea multe locuri nu mai era de folos nimanui. Doar sabia ii fu luata de catre scutier si dusa in cetate. Credinta in Dumnezeu si sabia; doar atat ii ramasesera scutierului. Si doar cu aceste doua bunuri se posta in fiecare seara, la poarta cetatii, aparand-o cu pretul vietii sale fara valoare. Spera sa lupte cu vitejie si ajunga si el un cavaler crestin, asa cum fusese si stapanul sau. Iar faptele bune adunate de-a lungul vietii sa-l conduca atunci cand va veni vremea in fata Domnului, iar acesta, zambindu-i cu bunatate, sa-i arate calea spre Rai.
Se gandea de multe ori ca viata isi batea joc de el. Era un simplu scutier, insa nu avea scut. Avea in schimb sabia unui cavaler fara sa aiba acest drept si facea treaba acestuia, aparand noapte de noapte poarta cetatii. De multe ori fu ranit in luptele sale, insa vointa lui nu cunostea margini. Astfel, plebea, nobilii si insusi regele dormeau linistiti stiind ca poarta cetatii este pazita.
Si asa, rana dupa rana, scutierul aduna speranta in suflet. Spera ca faptele lui puse in slujba cetatii sa fie rasplatite si sa-si primeasca titlul de cavaler. Dar, privea in continuare fiecare ceremonie din dosul scaunelor si nimeni nu il baga de seama. Apoi, dupa o vreme, fiecare cicatrice ii slabea speranta, pana ce renunta sa se mai gandeasca la titlul sau de cavaler. Poarta cetatii o apara insa cu aceeasi daruire. Ultima speranta si-o punea in Dumnezeu.
Dupa multe nopti in care dusmanii se inmultira si atacara cetatea cu tot mai multa putere, scutierul veni la rege, rugandu-l sa-l ajute:
-Sire, eu sunt scutierul cavalerului aparator al portii, mort demult in fata cetatii. De zece ani apar singur poarta in locul lui, astfel ca tu, sire, nobilii si toti cei din cetate sa aveti somnul lin si vise frumoase. Dar vezi sire, dusmanul se intareste, iar eu sunt singur. De mare folos mi-ar fi daca mi-ai ingadui sa port si un scut in lupta.
-Dar tu, scutierule nu ai dreptul sa porti nici macar sabia. Iar acum vrei si un scut?
-Sire…eu apar cetatea si pe locuitorii ei. Nu-ti cer rangul de cavaler, care mi-ar permite sa port si armura stralucitoare. Da-mi doar un scut, Sire! Macar unul de lemn.
Insa regele ii refuza rugamintea. Si atunci, insingurat odata in plus, continua sa lupte fara scut. In zadar crezuse ca regele sa va razgandi. Ca isi va da seama de sacrificiul pe care el il facea de 10 ani. Ca ii va trimite intr-o zi printr-un slujitor macar un scut vechi de lemn. Ca nobilii sau taranii isi vor da seama ca viata si avutul lor de pinde de el…In zadar crezuse…
Apoi, intr-o noapte sabia nu-i fu de ajuns, iar dusmanii il rapusera cu topoare si lanci. Si apoi, pana ca sorele sa ridice lumina deasupra cetatii, aceasta fu pradata.

Tinandu-si sufletul in palme, scutierul isi astepta randul la judecata. Gasise in sfarsit linistea si fericirea care ii lipsisera pe Pamant. Nu mai avea nevoie decat de privirea blanda si buna a lui Dumnezeu. Dar acesta, obosit si plictisit de cat judecase peste zi tocmai se pregatea sa plece. Sfantul Petru fugi dupa el gafaind:
-Doamne!...Doamne!... Mai e unul pe ziua de azi…un scutier. A murit acum si s-a infatisat la judecata. E un om bun…judeca-l Doamne!
-Ei, ma incred in tine. Daca e un om bun, deschide-i tu, sa traiasca vesnic in Rai.
Speriat, Sfantul Petru zise cu glas stins:
-Doamne, am ratacit cheia! Sigur e pe undeva, dar chiar acum, n-o gasesc. Iarta-ma Doamne!
Dumnezeu se incrunta, dar zise imediat, iertandu-l pe Sfant:
-Ei, atunci lasa-l! La urma urmei nu e decat un scutier, si pleca sa se odihneasca.

Si astfel, scutierul ramasese in fata portii Raiului, sa o aprere in fata dracilor, pe care Necuratul ii trimitea in fiecare noapte sa tulbure somnul lui Dumnezeu."

(Supraveghetorul)

Eu..as avea sa raspund autorului cu un citat al unui personagiu pe care il respect si admir mai mult ca pe Dumnezeu.
"Dumnezeu este realmente doar un alt artist."
(Pablo Picasso)
.