"Dupa ce fu izgonit, Adam isi gasi singur drumul prin toamna. Simtea pentru prima data vantul, ploaia, oboseala… Haina il apara de toate acestea, insa de furtunile din mintea si sufletul sau nu-l putea apara nimic. Se aseza ostenit pe o margine de drum. Simtea si foamea…trebuia sa manance…ironic, din frunctul pana deunazi oprit. In mod ciudat, acum, dupa ce pacatul fusese comis, se codea sa muste din mar. Se juca cu el printre degete, il arunca in sus, insa nu il ducea la buze. Apoi, aproape in mod necesar i se nascu o itrebare: “De ce cade marul?” Il arunca din ce in ce mai sus, dar fructul cobora de fiecare data.Ciudat lucru…nu isi aduce aminte daca si acolo de unde venea, lucrurile cadeau sa nu. Pentru ca aici toate cadeau: mere, frunze, ploi, sperante,…vise. Se parea ca aici pe Pamant, acesta e rostul lucrurilor: sa cada.
Asa cum cazuse si el…Oare caderea lui sa fi declansat aceasta nebunie? Oare asta era pedeapsa?
In cele din urma renunta sa manince din mar. Il aseza jos, printre frunzele moarte, isi lua valiza cu amintiri si porni la drum. Nu stia saracul Adam ce mare importanta ca avea aceasta cadere pentru urmasii lui. Fara cadere, nu ar exista nici vointa, nici ridicare. Fara infrangere nu ar exista nici asipratii, nici sperante. Fara moarte, n-ar exista nici renastere. Si, de asemenea, nu stia saracul Adam ca peste nici 8000 de ani, cineva avea sa raspunda la intrebarea “De ce cade marul?”
Iar de cand s-a descoperit raspunsul, caderea a devenit obisnuita, banala. Cam de atunci, sunt huliti cei ce cad. Si totusi, fara cadere nu ar exista ridicare."
(Spartacus)
P.S. Cu dedicatie pt incredibilii de la Daulles haules, sau cum sa fotografiezi din joaca.
Am citit primele randuri şi am fost ferm convinsă că aparţin lui Spartacus :). Eu zic că e de bine.
ReplyDeleteFrumoasă potrivire text-imagine. Să mai faci!
@Spartacus - ce a fost mai întâi: hulirea sau căderea? şi nu mă refer la cea fizică. oare nu hulirea este cauza căderii şi nu invers, precum deduc din răspunsul tău? ce rost are să huleşti pe cineva care e deja căzut, deci denigrat. acela oricum nu mai are importanţă decât în momentul în care se ridică.
oricare ar fi, interşanjabile sau nu, rămâne speranţa/izbăvirea (ridicarea, renaşterea, reinventarea) care n-ar avea nicio valoare fără cădere (dezamăgire, regret, păcat etc)
Asa e!
ReplyDeleteCum am vazut prima imaginea am avut simultan 2 idei. Prima n-a placcut lui conu H, desi eu am gasit-o mai potrivita. Nu vazusem celelalte 2 poze din serie inca. Apoi am refacut textul cu ideea nr. 2. Vine dintr-o mai veche fascinatie a mea pt. cei invinsi. Pt. ca de prea multe ori dreptatea nu e de partea invingatorilor. Iar pentru invinsii care se ridica...un adanc respect. Pentru ca stiu cat de greu e.
ma..nu luati chiar in serios toata treaba.aici nu e vorba de cadere, ridicare, invins sau invingator.e vorba de un concept poetico-newtonian si extrapolarea lui mai trista sau mai amuzanta la o lume nebuna prizioniera atit conceptului cit si legii universale.sau..oare nu ? :)
ReplyDeleteNo, mi s-a pleoştit! Chefu de joacă şi caterincă pe care mi l-a generat postatura asta...M-au inihibat primii doi comentatori, ezoterici şi serioşi, deopotrivă de complecşi...
ReplyDeleteLasă că spui mîine, cu minţile curate. Orişicît, pînă acum aţi avut dreptate tustrei...pardon, tuspatru... îl uitai pe inspiratul şi galeşul Adam...
foarte tare domnul Spartacus, ca si Mihaela m-am intrebat de la primele randuri daca nu matale esti autorul... Foarte bune randurile, mulate excelent pe fotografiile lui George, care la fel sunt f frumoase.
ReplyDeleteAmu sigur, pozele pot genera interpretari diferite. Eu am explicat de ce imi veni ideea acestui text. Dpdv foto am remarcat momentele de mare inspiratie al lui Dave si al lui conu H
ReplyDeleteA doua imi place mult. In rest tot urata e pitipoanca asta. Textul e bestial, are condei maiastru Spartacus.
ReplyDeleteOf of...Radu...tu tot la pitipoance ai ramas cu ideea :))
ReplyDeleteBune pozele George. ( nici nu as putea sa zic altceva :)) )
Toate bune.